Sfantul Sfintit Mucenic Cosma Etolianul (+1779):
„Pe Papa sa-l blestemati, fiindca el este cauza… Noi avem o porunca ce spune sa anatemizam pe oricine adauga sau nu crede in ceva mic din cele pe care le-au legiuit Parintii Bisericii noastre”

vineri, 22 iulie 2016

Cine s-a făcut străin de Biserica Sobornicească?


Sa vedem ce spun Sfintii Parinti

Ereticii sunt vrajmasi ai adevarului si ai lui Dumnezeu (Psalm 36, 20). Ereticii sunt fii ai celui viclean (Matei 13, 38), carora nu ne putem increde (Ioan 2, 24). Ereticii, fiind vrajmasi ai lui Dumnezeu (Psalm 36, 20 si 91, 9), nu avem voie sa-i iubim, ca pe crestini, ca ei sunt ”fii ai diavolului”, ”pui de vipera” (Matei 3, 7; 12, 34; 23, 33; Luca 3, 7).
Cu ereticii nici nu avem voie sa ne rugam (canonul 10 si 64 Apostolic). Pacatul lor este impotriva Duhului Sfant, care ”nu are iertare nici in veacul de acum, nici in cel viitor” (Matei 12, 31-32; Marcu 3, 29; Luca 12,10). Pe eretici nici in casa nu avem voie sa-i primim, nici ”buna ziua” sa le zicem (II Ioan l, 10-11; Sfantul Efrem Sirul, Tomul III, pag.156).

„De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească”. Sf. Ioan Gură de Aur

Si celor ce se află în unire duhovnicească cu aceşti eretici sau îi sprijină pre ei, sau apără noul lor eres ecumenist, închipuindu-l drept dragoste frăţească şi drept unire a creştinilor despărţiţi care, chipurile, se va întîmpla, ANATEMA.

joi, 21 iulie 2016

Atentie la inselari! Un neortodox nu poate fi numit martir!


Sinodul de la Laodiceea a hotarat ca „niciun crestin (ORTODOX) nu se cuvine sa paraseasca pe martirii lui Hristos si sa se duca la pseudo-martiri adica la ai ereticilor cum ar fi acestia : (cei născuţi în erezie, catolici (papistasi), calvini, luterani, baptişti, penticostali, mahomedani, monofiziţi, Mai pe intelesul tuturor , toţi neortodocşii) sau la cei ce mai inainte au fost eretici; caci acestia sunt straini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dansii sa fie anatema” – Canonul 34, [63; 225].

***

Sfantul Ciprian al Cartaginei a spus ca „asemenea oameni, chiar daca au fost ucisi in numele credintei lor, nu-si vor spala nici cu sange greselile lor. Vina dezbinarii e grava, de neiertat, si suferinta n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica lui Hristos , adica cea ORTODOXA! Nu pot ramane cu Dumnezeu cei ce nu vor sa fie uniti cu Biserica ORTODOXA . Chiar daca vor arde pe rug sau vor fi dati fiarelor salbatice, aceea nu va fi coroana credintei, ci pedeapsa tradarii, si nu sfarsitul MARTIRIC al celui cu virtute religioasa, ci moartea din disperare. Unul ca acestia poate fi ucis, dar nu poate fi incoronat. Marturiseste ca e crestin, ca si diavolul care adesea minte ca e Hristos, caci insusi Domnul ne atrage atentia cu luarea-aminte si zice: «Multi vor veni in numele Meu spunand: Eu sunt Hristos, si pe multi vor insela.» Dupa cum el nu e Hristos, chiar daca inseala cu numele, la fel nu poate fi crestin cine nu ramane in Evanghelia lui Hristos si a adevaratei credinte” [221; 444].
Si daca nu sunt vrednici de cinstire martirii ereticilor, insemna ca nici martirii neopaganilor nu sunt mai presus (desi sunt promovati deseori ca exemple de ravna pentru adevarata credinta, ceia ce este FALS). Diavolul a vazut cat de mult a rodit sangele martirilor crestini, si a vrut sa insele lumea prin proprii sai martiri, numiti de catre Sfintii Bisericii drept „minciuno-martiri”.
Religia Baha’i (care este religie si nu doar credinta religioasa cum se sustine de obicei), se mandreste ca aproape 20.000 de discipoli ai Profetului lor, Bab, au fost ucisi pentru credinta lor: „Victimele Babii (ucenicii lui Bab n.n) erau introduse in gura unui tun si zvarlite afara asemenea unei ghiulele. Unii Babi erau taiati in bucati cu topoare si sabii, altii erau dusi la locul executiei cu lumanari aprinse infipte in ranile de pe trupurile lor” [176; 9]. Oricat de mare ar fi fost suferintele indurate de acesti „minciuno-martiri”, sa nu cadem in greseala pe care au facut-o cei care, impresionati de acestea, au parasit credinta ORTODOXA pentru a trece la apostazia de tip baha’i si alte secte.
Si daca Sfintii Parinti ne-au invatat ca „martirii” ereticilor nu sunt martiri, ca cei care ii cinstesc pe cei care nu sunt vrednici de cinstirea cuvenita Sfintilor Mucenici stau sub osanda anatemei, noi trebuie sa intelegem inca un lucru: daca nici macar „martirii” eretici nu trebuie sa ne fie modele, inseamna ca niciun eretic nu trebuie luat ca exemplu pentru virtutile sale fiind el catolic, calvin, luteran, baptist, penticostal, mahomedan, monofizit, iehovist, budist sau orice in afara de ORTODOX, chiar daca ar fi gata sa isi dea viata pentru credinta sa.
A aprecia un eretic (NEORTODOX) pentru ca tine posturi aspre in­seamna a nega puterea vrajmasului de a-i intari pe cei care sunt rupti de Biserica ORTODOXA . A aprecia linistea sufleteasca a unui eretic insemna a pierde din vedere ca aceasta e data de diavol tocmai pentru a da impresia unei sporiri duhov­ni­cesti si este foarte diferita de linistea adevarata pe care o daruieste Dumnezeu fiilor Bisericii ORTODOXE. A aprecia faptul ca un eretic imblanzeste animalele salbatice prin „blandetea” sa inseamna a uita prea usor ca la fel de simplu le imblanzeste orice vrajitor renumit, chiar daca nu are o blan­dete asemanatoare.

***

Referitor la acest subiect, pe site-ul doxologia.ro apare un articol inselator, in care un pastor protestant este numit martir pentru ca a fost batut de musulmani, pentru faptul ca a „convertit” 36. 000 musulmani la „crestinism”. Cata erezie este in acest articol! Pai cum poate fi considerata convertire trecerea de la inselare draceasca (islamul) la o inselare aproximativ la fel de draceasca (protestantismul, catolicismsul, anglicanismul etc.)? Acelui pastor ii mai este recunoscut si rangul de „episcop”, cand de fapt el apartine de Gospel Life Church! Este clar un ecumenism propovaduit pe site-ul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si nadajduim ca cei responsabili sa elimine acel articol ce induce lumea pe cai gresite, eretice. Nu de alta, dar nu am dori sa se mearga pe urmele altui site, basilica.ro, ce colcaie de articole ecumeniste.

vineri, 15 iulie 2016

Sfintii Parinti despre Papism


Patriarhul Constantinopolului Gherman al II-lea: (+1240):
„… Pentru aceasta, va legiuiesc si voua, tuturor mirenilr care sunteti adevarati fii ai unicei Biserici Universale (Sobornicesti): sa fugiti alergand departe de preotii care s-au pus in slujba catolicilor. Si nici la adunarile Bisericii sa nu va strangeti impreuna cu ei, nici obisnuita binecuvantare sa nu o primiti din mainile lor. Este mai bine sa va rugati luI Dumnezeu singuri in casele voastre, decat sa participatila adunarile comune impreuna cu latino-cugetatorii” [Epistola a II-a catre Ciprioti]

Sfantul Sfintit Mucenic Cosma Etolianul (+1779):
„Pe Papa sa-l blestemati, fiindca el este cauza… Noi avem o poruca ce spune sa anatemizam pe oricine adauga sau nu crede in ceva mic din cele pe care le-au legiuit Parintii Bisericii noastre [Preofetii despre urgiile ce vor veni]”

Sfantul Paisie de la Neamt (+1794):
„Nu a prapadit oare Dumnezeu Sodoma si Gomora pentru sodomism? Atunci cum pe ramleni ii va cruta pentru erezie? Nu va fi aceasta! Si s-au dezlipit de la Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica a rasaritului, intemeiata pe piatra de capatai Hristos si pe marturisirea ortodoxa a Sfintilor Prooroci si Apostoli, si s-au zidit pe staulul cel ramlenesc, intemeiat pe nisipul minselaciunii , a carui prabusire va fi mare, chiar pana in tararul iadului […] Drept aceea, daca esti inca in stare de a scapa, ia-o la fuga, fugind de blestemata Unie ca si Lot de Sodoma, nu-ti fie mila nici de avere, nici de neamuri, daca vor dori inca sa te asculte, ci izbaveste-te scapandu-ti sufletul de la pierzanie. Caci nimic nu-ti este mai de trebuinta decat sufletul tau, iar pentru el Hristos a murit. Si fugind, nu cauta inapoi cu inima pentru grabnica pierdere a averilor, ca sa nu fii cuprins de focul papistasilor, mai cumplit decat al gheenei, caci mai bine-i pentrutine caa intr-un cuptor sa arzi decat sa defaimezi Duhul Sfant, precum hulesc ramlenii. […] Iesi si fugi de Unie cat poti de repede, ca sa nu ti se intample tie moaretea in Unie si vei fi numarat cu ereticii, iar nu cu crestinii”. [Cuvinte si scrisori duhovnicesti, Chisinau, 1998]

Sfantul Ignatie Briancianinov (+1867):
„In chip hulitor, papismul atribuie unui om insusiri dumnezeiesti si ii da aceastuia o inchinare cuvenita si potrivita numai lui Dumnezeu”.

Sfantul Teofan Zavoratul (+1894):
„La prima vedere, noi avem cu romano-catolicii multe asemanari. La o cercetare amanuntita este evident oricui cat de departe sunt de adevar. Propagandisti vicleni, incearca sa ne sminteasca cu imaginea de ansamblu, ascunzandu-ne deosebirile.”

„Ca urmare a abaterilor de la adevarul evanghelic, papii si catolicismul au devenit obiectul unei incinse dispute cu privire la adevar; si catolicii aparandu-si nedreptatea, se manie pe ortodocsi, ii urasc, ii ocarasc cu tot felul de cuvinte nedrepte si hulitoare si defaima insasi credinta noastra, credinta cea adevarata. Dar sa se lepede papii de parerile lor mincinoase, vatamatoare si pierzatoare si sa ajunga la conglasuire cu ortodocsii pentru a se reface dreptatea si pacea? De unde! Se socotesc in drept sa apere minciuna, sa trambiteze sus si tare minciuna, spre pierzarea lor si a catolicilor. Catolici, veniti-va in fire, treziti-va! V-au dus in ratacire! Intorceti-va la adevar![..] Iar papii s-au inchipuit pe sine capi ai Bisericii si temelia ei, si chiar loctiitori ai lui Hristos, lucru care este prostesc si cu totul nepotrivit. Si de aici toata ingamfarea dupa bunul plac a intregii Biserici universale. Ei bine, au si comis papii, in ‘biserica’ lor papista […] felurite dogme mincinoase, care duc la falsuri atat in credinta cat si in viata. Aceasta este o biserica pe de-a-ntregul eretica. Iar invatatura dogmatica a catolicilor – vai, cate erezii, inovatii, abateri de la adevar! O pierzator sistem papist!”